CALDAIE
Me me ricorde amó
la caldaia che gh’ìem şó de bass
quand sie picinì,
rósa, granda, cun töi di tübi spelacènt
la fàa ‘n burdèl de fà pòra e la gh’ìa
manése, lancete, rübinecc, butù tacai depertöt.
Adès, ma sarà quindes agn,
ghe n’óm öna nöa
massima efficienza ecologica
bianca, picinina, do valvule e ‘n butù.
La caldaia vecia, envice
l’è là, ensiem ale scaldine
le moneghe, i canù dele stüe
i fèr del camì
e i ricordi,
töta roba che te scalda
quand te ciapa quél fréd
che la caldaia nöa
cunta gnint.
Io mi ricordo ancora/la caldaia che avevamo giù da basso/quand’ero piccolo,/rossa, grande, con un sacco di tubi spelacchiati/faceva un casino da far paura e aveva/maniglie, lancette, rubinetti, bottoni attaccati dappertutto./Adesso, ma saranno quindici anni/ne abbiamo una nuova/massima efficienza ecologica/bianca, piccola, due valvole e un bottone./La caldaia vecchia, invece/è là insieme alle scaldine/i bracieri, i cannoni delle stufe/i ferri del camino/e i ricordi/tutta roba che ti scalda/quando ti prende quel freddo/che la caldaia nuova/non serve a niente.
[2009]